Al doilea film din seria dedicată supereroului cu dimensiuni variabile, „Omul Furnică şi Viespea/ Ant-Man and the Wasp”, a ieşit din weekend cu încasări de 76 de milioane de dolari după primele proiecţii pe ecranele americane, scrie Mediafax.
Acestei sume i s-au adăugat încă 85 de milioane de dolari adunate în cinematografele din restul lumii de pelicula care îi are ca protagonişti pe Paul Rudd şi Evangeline Lilly, arată Variety. Aceasta este a 20-a producţie din seria Universului Cinematic Marvel, fiecare dintre filmele lansate debutând pe primul loc în box-office. Încasările acestor producţii se ridică acum la 17 miliarde de dolari.
Ant-Man fost văzut în 4.206 cinematografe americane, cu 43 mai puţine decât numărul celor care continuă să proiecteze „Jurassic World: Un regat în ruină/ Jurassic World: Fallen Kingdom”, producţia care a adunat în ultimele trei zile 28,5 milioane de dolari, care i-au asigurat a treia poziţie în clasament.
Pe locul doi s-a plasat animaţia „Incredibilii 2/ Incredibles 2”, care intră pe ecranele româneşti la finalul lunii iulie, adunând peste 29 de milioane de dolari la patru săptămâni de la lansare.
Cealaltă premieră a săptămânii care a ajuns pe primele locuri în clasamentul încasărilor a fost „Noaptea judecăţii: Începutul/ The First Purge”, producţia cu Marisa Tomei, Lex Scott Davis şi Lauren Luna Vélez în rolurile principale a adunat puţin peste 17 milioane de dolari.
„Sicario 2: Soldato/ Sicario: Day of the Soldado” a adunat 7 milioane de dolari în acest al doilea weekend în care este pe ecrane, fiind pe poziţia a cincea a clasamentului de încasări.
Primele zece poziţii din clasamentul sfârşitului de săptămână sunt completate de „Uncle Drew” (6,6 milioane), ”Ocean’s 8″ (5,2 milioane), „Tag” (3,1 milioane) şi „Deadpool 2” (1,6 milioane).